RELIGIA ROMEI ANTICE

A.   Izvoarele istorice

 Sunt de două mari categorii :

a)      Izvoare arheologice – constând din temple, altare, monumente, necropole, basoreliefuri, statui etc.

b)      Izvoare istorico-literare : scrierile unor autori ca : Terentius Varro, Cato (De re rustica), Cicero, Vergilius, Ovidiu, Plutarh, Titus Livius, Fericitul Augustin etc.

 https://www.youtube.com/watch?v=8sLy5VCMuKM

B.   Panteonul roman :

  Printre zeităţile mai cunoscute din prima perioadă istorică amintim pe :

• Jupiter – zeul suprem, mai întâi zeu al agriculturii, apoi zeu al cerului şi al luminii;
• Junona – soţia lui Jupiter, era zeiţa care proteja femeile;
• Marte – zeu al vegetaţiei, apoi al războiului;
•   Iar în perioada regalităţii completau panteonul următorii zei :
• Ianus – zeul porţilor, cel cu “două feţe” orientate spre trecut şi spre viitor;
• Quirinius – zeu care intervenea în ceremonii în legătură cu grânele ;
• Minerva – zeiţa înţelepciunii ştiinţelor şi a artelor;
• Vesta – zeiţa care proteja semănăturile şi era simbolul maternităţii deşi rămânea veşnic fecioară  

C.   Cultul religios :

  Evoluţia lăcaşurilor de cult poate fi urmărită de la primele locuri sacre ale lumii arhaice romane (coline sacre, grote sacre etc) până la templele ridicate după model etrusc sau grec. Celebre erau templele de pe colina Capitoliului (închinate lui Jupiter, Junonei şi Minervei, închinat lui Marte şi faimosul Panteon Roman).

  Cultul religios se desfăşura pe două planuri :

-          particular (casnic) – se făcea în cadrul fiecărei familii. Jertfele şi ofrandele se                                                  

            aduceau de către tatăl familiei, de obicei, focului, protector al căminului şi 

            strămoşilor. La romani a existat şi un cult al morţilor. Ei credeau în viaţa                

            sufletelor după moarte şi aveau consacrate zile speciale de pomenire ale acestora.                    

            Morţii erau încredinţaţi strămoşilor. Obligaţiile familiei la înmormântare şi după        

            erau riguros respectate. Romanii practicau înhumarea şi incinerarea morţilor.

-          public – se desfăşura sub directul control al statului roman, cu o disciplină, rigoare şi meticulozitate specifice romane. Consta în rugăciuni, purificări, voturi, jertfe şi sacrificii. Voturile erau considerate cele mai eficiente forme de a se câştiga bunăvoinţa zeilor, în schimbul promiterii de jertfe şi ofrande. De asemenea, sacrificiile ocupau un loc important.

  Preoţii slujitori nu au format o categorie socială aparte. Cultul putea fi slujit şi de alte personae decât preoţii. Persoanele destinate cultului s-au grupat în colegii şi corporaţii, desemnându-şi un conducător numit Pontifex Maximus.

  Sărbătorile erau numeroase.

D.   Caracteristicile religiei romane :

   Religia romanilor  a fost o religie politeistă, care a evoluat de la forme de divinizare a diferitelor elemente din natură, la adorarea zeilor. Politeismul roman era influenţat de tradiţiile etruscă şi greacă.

  Se poate remarca la romani o extraordinară toleranţă faţă de religiile popoarelor cucerite, cu condiţia ca acestea să nu pericliteze statul roman (singurele excepţii vor fi cele legate de religiile iudaică şi creştină ). 

   Sacralizarea autorităţii imperiale. În perioada imperiului, a fost instituit şi cultul împăratului, asociat cu tradiţionalul cult al Romei, manifestare ce avea să contribuie mult la menţinerea unităţii imperiului.

   Aderarea şi participarea la aceste culte devine politică de stat obligatorie în întreg Imperiul Roman, ca semn de loialitate faţă de puterea imperială, orice refuz de a se supune acestor norme ducând la crunte persecuţii.  Împăraţii romani sunt, începând cu sec. II-III d.Hr., consideraţi zei încă din timpul vieţii lor. Rezultă de aici o puternică implicare a statului în religie.

    Sincretismul religios. În perioada imperiului, au pătruns în imperiul roman, cultele orientale care s-au împletit cu cele greceşti şi romane. În final a rezultat un sincretism religios. Acesta era un amestec eterogen de credinţe şi rituri antice , în care predominau elemente astrale şi panteiste. Ca urmare s-au înmulţit practicile oculte şi magice. Vechea religie romană, erodată de atâtea presiuni, asimilări şi sinteze, a suferit profunde transformări, sfârşind printr-o decădere tot mai accentuată.

 Religia romanilor antici a fost înlocuită treptat de creştinism, religia întemeiată de Fiul Lui Dunmezeu Întrupat şi Jertfit pentru mântuirea lumii întregi.